Mult așteptata nouă generație de iPad este lansată de către Apple. Acesta aduce la zi configurația hardware, cu un procesor dual-core, cu o grafică mult mai puternică și cu două camere video, alături desigur și de un nou design, mai subțire decât ce al primului iPad. Ecranul a rămas în aceiași parametri (adică la o diagonală de 9,7” cu o rezoluție de 1024×768), infirmând diversele speculații apărute anterior în legatură cu rezoluția pe care acesta ar fi urmat să o aibă. Oricum, dispune de LED Backlight.
Procesorul este un Apple A5 la 1 Ghz, iar bateria este de 25 Wh, care îi asigură dispozitivului o autonomie de până la 10 ore de funcționare în mod WiFi (sau 9 ore în mod 3G, conform Apple).
În privința capacității de stocare variantele au rămas aceleași: 16 GB, 32 GB respectiv 64 GB iar prețurile se păstrează și ele în aceleași zone, cu dispozitivul cel mai ieftin (16 GB WiFi only) pornind de la 500 USD (preț de Statele Unite); modelul cel mai scump (WiFi+3G la 64 GB) costă 829 USD.
Unul dintre elementele de noutate care atrag atenția este constituit (la capitolul accesorii) de o nouă „husă” (Apple a denumit-o “smart cover”), de fapt de un suis-generis capac ce poate fi îndoit în diverse forme diverse roluri: de la protecție pentru ecran până la suport pentru tabletă. Husa/capacul/acoperitoarea, cum vrem săi zicem, se prinde de tabletă cu ajutorul magneților. În momentul în care ecranul este acoperit iPad-ul trece în mod sleep iar în momentul în care „husa” se ridică, tableta redevine activă. În funcție de variante (sintetică sau de piele) acestea costă 39 USD respectiv 69 USD.
Tot pentru 39 USD este disponibil un adaptor pentru redarea conținutului via HDMI. În acest fel filme sau clipuri video 1080p pot fi redate pe un televizor sau un display extern.



